logo thumb dpjep

Rectificare acte

Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate - Anexa nr. 53, cu avizul prealabil al Direcţiei Publice Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Constanţa.


Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea, însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă ori, după caz, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria de la locul de domiciliu al solicitantului.


ACTE NECESARE:

- certificatele de naştere şi căsătorie ale acesteia;
- certificatele de naştere şi căsătorie ale părinţilor săi;
- certificatele de naştere, căsătorie şi deces, în cazul rectificării actelor de stare civilă aparţinând unei persoane decedate;
- acte de identitate;
- dispoziţii/decizii de schimbare a numelui/prenumelui;
- sentinţe judecătoreşti;
- alte acte doveditoare, după caz.


TERMEN DE SOLUTIONARE:

Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile prin emiterea dispoziţiei primarului, aceasta comunicandu-se solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.

Dispoziţia primarului poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă, în conditiile legii.